Turneu Republican de lupte JUDO în memoria maestrului în sport Oleg Timoșenco

La 11 decembrie 2022, în s. Țaul, r. Dondușeni, în incinta Școlii sportive Țaul, s-a desfășurat Turneu Republican de lupte JUDO în memoria maestrului în sport Oleg Timoșenco.

La Turneu au participat 14 echipe de sportivi: 13 din Republica Moldova și una din Ucraina, inclusiv 152 de sportivi. Printre echipe se află și localitatea noastră, care a fost reprezentată de 9 discipoli ai Domnului Ion Grădinari, antrenor JUDO.

Solemnitatea deschiderii a fost onorată de vicepreședintele raionului Valeriu Casapu și primarul de Țaul Andronii Mitrică.

Felicitări Domnului antrenor Gradinari Ion și copiilor care au participat la turneu pentru efortul și ambiția de a dovedi încă o dată că nimic nu le stă în calea pasiunii pentru JUDO!

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Încă un pas spre lansarea serviciului de gestionare a deșeurilor în localitățile Mihăileni și Ochiul Alb

În rezultatul licitației privind achiziționarea PUBELELOR destinate colectării deșeurilor nepericuloase menajere și evaluarea criteriilor solicitate, SRL TORECO, mun. Chișinău, a adjudecat cu cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic contractul de achiziție a 1008 pubele de 120 litri și saci eco pentru deșeuri, care au fost procurate cu suportul Proiectului ”MĂ IMPLIC”.

Pubelele au fost livrate la Mihăileni și urmează a fi preluate în gestionare de către ÎM Mihăileni Service, pentru a fi repartizate gospodăriilor din s. Mihăileni și s. Ochiul Alb.

Primăria Mihăileni, în parteneriat cu Primăria Ochiul Alb, Echipa de Inițiativă Comunitară, împreună cu cetățenii din aceste sate, depun eforturi comune pentru a crea serviciul comunal de gestionare a deșeurilor solide, cu suportul proiectului „MĂ IMPLIC”.

Conform acordului semnat cu Proiectul „MĂ IMPLIC” pe 28 ianuarie 2021, am primit servicii de consultanță și consolidare a capacităților, iar finanțarea care urmează (maximum 65.000 CHF-1200000 MDL) va contribui la crearea Serviciului de gospodărie comunală privind managementul deșeurilor solide, precum și să dezvolte pe termen lung abordări pentru a menține această infrastructură într-o formă bună și prestarea unor servicii de calitate, transparente și accesibile tuturor cetățenilor.

#maImplic#skatConsulting#solidwastemanagement#civicengagement

Skat Consulting Ltd.

Swiss Cooperation in Moldova

Primăria Mihăileni

Primaria Ochiul Alb

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

20.12.2022, organizăm FORUMULUI OAMENILOR DE AFACERI DIN S. MIHĂILENI

În scopul susţinerii antreprenorilor și dezvoltării economiei locale, sub patronajul Primăriei Mihăileni, AdB Mihăilenarii de Pretutindeni și cu suportul Proiectului MiDL, organizăm la 20.12.2022, Gala laureaților „Antreprenorul anului 2022” și forumul economic al oamenilor de afaceri din s. Mihăileni.

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Tinerii producători agricoli Cepoi Adrian și Andronache Eduard din Mihăileni au organizat un eveniment împreună cu Federația Agricultorilor din Moldova

La 11.11.2022 producătorii agricoli din raionul Râșcani și-au dat întâlnire la Mihăileni, fiind găzduiți de Adrian Cepoi, conducător al GȚ ”Cepoi Adrian” și Eduard Andronache conducător al GȚ ”Andronache Eduard”. În cadrul reuniunii, participanții au făcut schimb de experiență și au discutat despre practicile implementate în domeniul agriculturii durabile și conservative, la loturile demonstrative însămânțate cu grâu în diferite perioade, gestionate de Adrian și Eduard. Plus de aceasta, dânșii le-au demonstrat colegilor ce utilaje folosesc și la ce ajută nemijlocit acestea.

Agricultura Conservativă este o măsură de sporire a competitivităţii prin reducerea cheltuielilor de producere și de adaptare la schimbările climatice.

De asemenea, la întrunire a participat Domnul Boris Boincean, doctor habilitat în științe agricole, director ICCC Selecția, care s-a axat pe particularitățile asolamentului în sistemul de agricultură durabilă și conservativă. Este un sistem durabil de agricultură, prin a cărui implementare se restabilește fertilitatea solului. Menţinerea permanentă a suprafeţei solului acoperite cu stratul vegetal de plante – culturi de acoperire și reziduuri vegetale – prin practicarea unui asolament cu o diversitate largă a culturilor de bază cultivate în condiţii de disturbanţă minimă a solului, care contribuie la conservarea solului și a resurselor naturale. Cu cât este mai mare diversitatea culturilor în asolament cu atât este mai mare și varietatea organismelor vii pe întregul lanţ trofic, ceea ce duce la formarea structurii solului. Cantitatea de resturi vegetale lăsate în sol, dar și calitatea lor determină cât de activă este viață în sol. Datorită activităţii acestor organisme, masa de sol devine asemănătoare unui burete, care are capacitatea de a îmbiba și a menţine apa accesibilă plantelor în sol, reducând influenţa negativă a încălzirii globale.

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

LA MULŢI ANI, DOMNULE PRIMAR!

Astăzi, Domnul Cecan Valerian, primar de Mihăileni îşi sărbătoreşte ziua de naştere.

Cu această ocazie, colegii din Primăria Mihăileni, consilierii locali Vă adresăm cele mai sincere felicitări şi urări de bine! Vă dorim sănătate, răbdare şi curaj, putere de muncă şi reuşită deplină în toate proiectele pe care le aveţi pentru locuitorii din Mihăileni!

Să rămâneţi la fel de activ, curajos şi încrezător în tot ceea ce v-aţi propus să realizaţi! Sunteți un bun exemplu pentru mulți din noi!

La mulţi ani fericiţi şi împliniţi Domnule primar Cecan Valerian, cu realizări personale şi profesionale, alături de familie și cei dragi!

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

PROIECT DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A SECURITĂȚII ȘI REZILIENȚEI ENERGETICE LA MIHĂILENI

În fața unor neajunsuri majore previzibile, cum ar fi crizele energetice și distrugerea echilibrului ecologic, energia solara ar putea constitui în viitorul apropiat principala sursă de electricitate globală. Soarele emite în mod continuu cantități uriașe de energie.

Aceasta nu consumă sursele epuizabile de energie, nu are nici un impact dăunător asupra aerului, apei, nu ridică probleme de sănătate, şi nu produce deșeuri sau reziduuri, energia neconvențională este ecologică şi nu emite noxe.

Implementarea unui astfel de sistem scutește eliminarea în atmosferă de anumite cantități de dioxid de carbon. Un alt avantaj al energiei solare ar fi faptul că aceasta nu poate fi controlată şi este inepuizabilă.

În cadrul unui apel de propuneri de proiecte , Asociația Băștinașilor Mihăilenarii de Pretutindeni, a aplicat cu un proiect pentru crearea infrastructurii de eficiență energetică pentru Centrul Multifuncțional Dumitru Musteață, prin crearea sursei de ”energie electrică verde”, care a fost selectată pentru a fi finanțată din fondurile oferite de guvernul Republicii Franceze și PNUD TRAC 3. Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Primăria Mihăileni.

Obiectivele pe care le urmărește proiectul propus din perspectiva îmbunătățirii securității și rezilienței energetice sunt:

• Autonomie în generarea energiei electrice verzi prin instalarea a 18 panouri fotovoltaice cu capacitatea de 10.08 kW timp de 2 luni;

Pe această cale, felicităm echipa și urăm succes tuturor în realizarea cu success a proiectului. Despre pașii următori veți fi anunțați în următoarea perioadă.

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Satul de baștină al ilustrului lingvist Eugen Coșeriu devine mai verde  

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Proiecte decizii pentru consultările publice inițiate la 16.11.2022

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Mihăileni astăzi a donat sânge!

Apreciem umanitatea, empatia, responsabilitatea și generozitatea tuturor celor care donează, promovează donarea și fac posibilă organizarea periodică a acestor evenimente.

În contextul evenimentului de donare voluntară și sistematică a sângelui desfășurată la Centrul de Sănătate Mihăileni, pe 18 noiembrie 2022, Centrul de Sănătate Mihăileni, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui mun. Bălți mulțumesc călduros mihăilenarilor pentru participarea activă și de data aceasta.

Dis de dimineața la Centrul de Sănătate Mihăileni s-au făcut cozi. Donatorii, persoane cu vârsta 18 – 60 ani, au fost așteptați cu un act de identitate începând cu ora 08.00.

Fiecare donator voluntar a beneficiat de un control medical care s-a bazat pe trei examene (clinic, de laborator și epidemiologic), prin care s-au stabilit contraindicațiile donării de sânge. O priza obișnuită de sânge a constituit 450 – 480 ml.

În total anul acesta au donat 100 de donatori voluntari.

MULȚUMIM agenților economici care de fiecare dată s-au implicat cu suport financiar și material la organizarea acestor campanii. MULȚUMIM grădiniței de copii, gimnaziului, liceului, Centrului Multifuncțional Dumitru Mustață și restaurantului Marian pentru organizarea la pregătirea bucatelor pentru donatori.

Un mare MULȚUMESC, ca semn de apreciere și respect, echipei formate din angajații Centrului de Sănătate Mihăileni și angajații Centrului Național de Transfuzie a Sângelui din mun. Bălți pentru calitatea și modul cum au fost tratați, investigați, consultați, diagnosticați donatorii, fapt care caracterizează profesionalismul medical al acestor două echipe minunate!!!

Suntem siguri că această acțiune a dus la sensibilizarea populației în a înțelege cât de mult poate valora un gest simplu, care să conducă la salvarea unei vieți. Sângele donat este un dar neprețuit pentru numeroasele persoane care au suferit un accident, care au nevoie de o intervenție chirurgicală sau de un transplant de organe, un gram de speranță în sufletul unei persoane, care luptă spre a vedea răsăritul de soare sau firul de iarbă, ce adie în bătaia vântului, multe dintre vieți a acestor persoane zbătându-se la limita dintre viată și moarte.

Mulțumim tuturor pentru încredere, susținere, implicare, gestul mărinimos de caritate!

Vă dorim sănătate!

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Astăzi la Mihăileni s-au plantat peste 1500 de puieți

Educarea valorilor ecologice și spiritul civic este important pentru întreaga noastră comunitate. Astăzi localitatea noastră a mai făcut un pas pentru a deveni mai verde și mai ecologică.

La apelul primarului s. Mihăileni, Domnul Valerian Cecan, elevii Liceului Teoretic ”Eugen Coșeriu”, cot la cot cu Domnul director Moscalu Iurie și profesorii lor, elevii Gimnaziului Mihăileni împreună cu profesorii, angajați ai primăriei, angajații Centrului Multifuncțional Dumitru Musteață împreună cu refugiații din Ucraina și Întreprinderea Municipală Mihăileni Service au plantat peste 1500 de puieți de diferite specii: tei, salcie, arțar și salcâm.

În parcul de odihnă și agrement s-au plantat tei, arțar și salcie.

Două gunoiști din localitate au de azi fâșii de protecție din salcâm, s-au plantat 1200 puieți, datorită acestor plantații vom avea bariere naturale între gunoiști și sat.

Materialul săditor a fost oferit de către Întreprinderea pentru silvicultură Glodeni din Fondul Ecologic Naţional, printr-un demers înaintat de primăria Mihăileni.

Un MULȚUMESC aparte familiei Popa Ion și Exari Viorica, băștinași din s. Mihăileni care au oferit 50 de puieți de stejar, pe care i-am sădit ieri în hârtop.

Suntem mândri că împreună se pot realiza lucruri frumoase!

Îndemnăm cetățenii și oaspeții localității de a păstra curățenia și a avea respect pentru munca enormă depusă. Nu aruncați gunoiul și nu duceți animale la păscut în locul unde s-a plantat. Cu efort comun v-om înverzi localitatea, astfel se va crește calitatea aerului pe care îl respirăm și vom fi mândri când o să revenim cu drag, indiferent că locuim aici s-au venim în vizită.

Mulțumim fiecărui în parte pentru implicare activă și că ați fost parte a acestei acțiuni de înverzire vitală pentru Mihăileni, necătând la faptul că timpul nu a fost prea favorabil!

Mândri de voi!

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Anunț pentru inițierea consultării publice a proiectului de decizie

Primăria satului Mihăileni, raionul Rîșcani inițiază, începând cu data de 16 noiembrie 2022, consultarea publică a unor proiecte de decizii.

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Eveniment de donare a sângelui la Mihăileni

Primăria Mihăileni în comun cu Instituția Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Mihăileni și Centrul Național de Transfuzie a Sângelui din mun. Bălți organizează o acțiune de donare a sângelui la care Vă invităm să participăm activ. Evenimentul se va petrece vineri, 18 noiembrie 2022, începând cu 08.00, în incinta Centrului de Sănătate Mihăileni. Este necesar să aveți cu Dumneavoastră buletinul de identitate, masca de protecție și dorință.

Vă așteptăm și Vă dorim multă sănătate!

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

AVIZ

Stimați locuitori ai s. Mihăileni!

Domnul avocat Rusu Victor, Vă invită la consultații gratis, începând cu ora 09.00, Vineri, 18 noiembrie 2022, incinta Primăriei Mihăileni.

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Cetățenii din localitate dau culoare aleilor pietonale

Să ne implicăm direct și să punem umărul la curățenie și la amenajarea din dreptul gospodăriei noastre, este datoria fiecărui cetățean. Mulțumim celor care au dat culoare aleilor pietonale și au împrospătat vizibil aspectul localității. Dvs. Ați plantat flori în fața ogrăzii? Plasați în comentarii pozele Dvs.

O zi frumoasă Vă dorim!

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Primăria Mihăileni atenționează despre riscul incendiilor de vegetație

Ca neglijență a unor cetățeni iresponsabili, care au incendiat resturi la o gunoiște din localitate, a izbucnit un foc care timp de două ore a fost stins de către pompieri și ÎM ”Mihăileni Service”. Pentru această intervenție s-au consumat 18 tone de apă.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate solicităm respectuos să se respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor și arderilor de resturi vegetale în orice loc.

STIMAȚI CETĂȚENI!

Respectînd măsurile de prevenire a incendiilor și arderilor de vegetație, Vă protejați sănătatea Dvs. și a celor din jur.

ÎN CAZ DE SITUAȚII DE URGENȚĂ, APELAȚI 112.

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu