Satul Mihăileni este situat pe două dealuri destul de pieptișe în lungul alhiei râușorului Ochiul-Alb. Perimetrul moșiei satului se întinde pe o distanță de 39 km 388 m, cuprinzând în suprafața totală 6091 ha de pământ arabil, imașuri, terenuri povârnite, care nu sânt folosite în scopuri agricole. Pe moșia satului mai sânt lacuri artificiale cu oglinzile apei destul de mari. Are hotare comune cu moșiile Știubeeni, Ciubara, Baraboi, Ochiul-Alb, Ramazan, Rîșcani și Vasileuți. Pe aceste locuri au fost descoperite obiecte de piatră, ceea ce ne dă temei să afirmăm, că aici au trăit oameni încă în epoca de piatră.
Tot pe locurile satului Mihăileni au fost descoperite statuete ale zeiței Fertilității, și Feminității, fapt ce denotă perioada culturii Tripoliene – cultura arheologica din epoca neoliticului.
Vorbind într-un limbaj mai simplu aceasta înseamnă o distanță de timp de peste 3600 de ani i.e.n. sau 5600 până în zilele noastre. O statueta la fel acestei zeițe se păstrează și într-un muzeu de mare prestigiu din Iași, descoperită în localitatea Cucuteni din județul Iași. Cultura tripoliană se caracterizează prin obiecte de ceramică pictate cu motive geometrice, figurină antropo și zoomorfe de lut, unele de piatră și os .
Cele mai vechi așezări cunoscute de pe vatra satului Mihăileni au fost șase, însă cele ce prezintă un mai mare interes istoric sânt la Rusca și moștenirea Curcovo.
Urmărind cronologia istorică a acestor așezări se poate deduce că ele au luat ființă pe la sfârșitul sec. XXVII. Legende, povestiri referitoare la înființarea și dispariția acestor așezări sau mai păstrat și până acum, transmise din tată în fiu, vin memoria veteranilor noștri bătrâni.
La Rusca, accidental fără cercetări arheologice organizate în scopuri științifice au fost descoperite vestigii, care mărturisesc vechea așezare omenească: cărămida arsă, cioburi de oale de lut, oase etc.
O altă așezare ce prezintă interes istoric este mănăstirea Curcovo. Până la noi n-a ajuns nimic din clădirile mănăstirii.
Conform celor mai vechi informații privind formarea satului Mihăileni, primul locuitor ale acestei așezări ar fi fost Ion Samson, venit de prin părțile Gălășenilor. De acolo, luându-și turmele de cele câteva sute de mioare și s-a stabilit cu întreaga sa familie pe moșia satului Mihăileni, care aparținea pe atunci domnitorului Moldovei Ion Sturza. Și până astăzi una din mahalalele satului poartă numele mahalaua gălășenilor.
Urmași de ai lor au mai purtat numele de familie: Galașanu, Samson, Scutaru. Aici în această mahala se așezau mai târziu cu traiul și locuitori de prin părțile Rîșcanilor. Mai târziu s-au format mahalaua brânzenilor – cu locuitori veniți din satul Mărculești, mahalaua mustețenilor – cu locuitori din satele Musteața, Scăieni, Ghizdita precum și din Ciubara. Mahalaua zăicănenilor – cu locuitori din satele Zăicani și Șapte-Bani.
Referindu-ne din nou la sursele istorice, privind fondarea satului – datează din 12 decembrie 1646 – document care ne pune în tema că la acea data ,,locuitori din satul Mihăileni au participat la un proces de judecată la Iași din cauza hotarelor moșielor.’’
În calitate de localitate de acum stabilizată ne mai amintește și un alt document autentic. Este vorba de ,,Recensământul lui Ghica Vodă’’ în care satul Mihăileni apare sub o altă numire – se vede anterioară celei de astăzi – Sălcieni ceea ce e aproximativ Mihăileni.
Din acel document de recensământ mai aflăm că erau înregistrate 92 de gospodării, în sat, iar 12 gospodari erau ale unor legionari de la munte, veniți din satul Burdujeni, ținutul Suceava [astăzi Mihăileni, județul Botoșani].
De dincolo de Prut își au originea de familii cum mai sânt și astăzi Mihăileni – Ursu, Eșanu, Ciocanu, Lupașcu.
La 1837, de acum după ce Basarabia fusese anexată, conform păcii la București, la Rusia țaristă s-a făcut orânduirea administrativă a moșiei satului Mihăileni stabilindu-se hotarele ei.
Cu vre-o două decenii mai târziu boierul Leondar a făcut și un recensământ mai calificat. Atunci s-a stabilit că la Mihăileni erau 187 de gospodării și 1333 locuitori. Peste 9 ani la 1870, a urmat un al doilea recensământ și s-a stabilit că numărul gospodăriilor a crescut aproape de două ori – erau deja 350, dar nu se știe din ce cauză a crescut considerabil numărul locuitorilor, că la acea dată fusese înregistrați 1261 locuitori.
Și s-a mai înregistrat o scădere a numărului populației. Dacă la recensământul din 1910 se înregistrau în sat 637 gospodării, la cel din 1923-781 gospodării, în anul 1910 se înregistrase 2663 locuitori, iar în 1923 numărul lor scăzuse – erau 2616 locuitori.
Tot o pagină însemnată din istoria satului este și anul 1870, când savantul rus Vasile Docuceaev, renumit pedagog, făcând cercetări pe pământurile care intrau în parametrii moșiei Mihăilenilor a ajuns la concluzia, că solurile Moldovei sânt cele mai fertile din câte a cunoscut el .
Primul cărturar cu studii superioare a fost Tudor Musteață, a fost membru al Dumei de Stat al Rusiei, a participat la evenimentele de la 1917. După cum atestează documentele primul primar al satului a fost Simion Spătaru. Cam acestea ar fi informațiile adunate din trecutul îndepărtat al satului Mihăileni.
Mai amănunțit e cunoscută istoria lui după 1949 încoace. În baza celor 4 mahalale principale s-au format 4 colhozuri – gospodării colective. În mahalaua brînzenilor s-a format colhozul ,,Molodaia Gvardia’’ și l-au ales președinte pe Andrei Spînu, în mahalaua zăicanenilor s-a format colhozul ,,Moldova Socialistă’’ în frunte cu Dumitru Galașanu. Al treilea colhoz ,,Pravda’’ s-a format în mahalaua mustețenilor – președinte fiind ales Petru Rusu, iar mahalaua gălășenilor și-au numit gospodăria colectivă Țăranul Sovetic’’ alergându-l președinte pe Nicolai Ciobanu. În anul 1952 toate cele patru gospodării s-au comasat într-un singur colhoz cu numele lui Malencov, care mai târziu în anul 1957 i-a fost preschimbată denumirea în ,,Biruitorul’’. Președinte a fost ales Vasile Musteață. În 1970 colhozul dispunea de 4870 hectare de pământ arabil, 94 unități tehnice și 40 de camioane. În 1973 venitul zilnic al gospodăriei de la toate sectoarele de producere era de 15700 ruble. În 1883 a fost încheiată construcția din piatră și sfințită biserica ,,Acoperământul Maicii Domnului’’. În 1891 a fost dată în exploatare clădirea școlii elementare de scris și citit. În 1955 s-a încheiat radificarea satului. De atunci dezvoltarea social – culturală a satului a cunoscut ritmuri mai accelerate. În anul 1961 a fost dat în exploatare sediul cârmuirii gospodăriei, moara și oloinița.
În anul 1963 și-a deschis ușile în fața locuitorilor satului Casa de Cultura.
În 1965 a fost deschisă casa de deservire socială, în 1966 – s-a încheiat electrificarea satului, a fost pus Monumentul eroilor căzuți pe front.
În a. 1980 a fost pus în folosință un modern centru comercial, în 1977 a fost pus în folosință noua clădire a școlii pentru 640 elevi, în 1984 profilactoriu ,,Salvia’’.
Toate aceste realizări s-au făcut sub conducerea a mai multor președinți ai gospodăriei – ca Ion Baziliuc, Ion Popovici, Ion Dodița, Andrei Vrabie , Vladimir Chirilă și alții.