În scopul susținerii antreprenorilor și dezvoltării economiei locale, la 20 ianuarie 2022 s-a organizat un eveniment festiv de referință pentru aprecierea succeselor antreprenorilor locali și de totalizare a rezultatelor anului 2021.
Sub patronajul Primăriei Mihăileni, AdB Mihăilenarii de Pretutindeni și cu suportul Proiectului MiDL, 30 de afaceri locale au primit trofeele ”Antreprenori Pro-Comunitate”. Printre aceștia sunt migranți reveniți care dezvoltă afaceri acasă; tineri antreprenori; afaceri de succes, care creează locuri de muncă pentru populație; antreprenori ce au o implicare civică exemplară în dezvoltarea infrastructurii localității de baștină.
Domnul Cecan Valerian, primarul s. Mihăileni, i-a salutat pe cei prezenți în sală și a mulțumit agenților economici din teritoriu pentru implicarea civică exemplară și contribuția financiară, aduse la dezvoltarea socio-economică a localității. Domnul primar a menționat că administrația publică locală în strâns parteneriat cu agenții economici au scopul comun de a schimba în bine viața locuitorilor din Mihăileni.