Astăzi, în incinta Consiliului raional Rîșcani a avut loc ședința de totalizare a concursului raional ,, Cea mai salubră și amenajată localitate”, care s-a desfășurat în perioada 18 martie -26 aprilie 2019 și a avut drept scop dezvoltarea tradiţiilor naţionale de amenajare şi întreţinere exemplară a localităţilor, susţinerea activităţilor practice de protecţie a mediului.În perioada concursului, o comisie constituită din specialiști din cadrul structurilor raionale cu atribuții în domeniu, s-a deplasat în teritoriul raionului pentru a examina situația în localități. Membrii comisiei au luat în considerare aspectul general al localităților, salubrizarea, crearea şi amenajarea grădinilor publice, parcurilor, scuarurilor, asigurarea reuşitei de înrădăcinare a arborilor şi arbuştilor plantaţi în mărime de cel puţin 75%, amenajarea fântânilor, izvoarelor, intrărilor în localităţi, implementarea proiectelor de renovare a infrastructurii, spaţiile verzi şi bazinele acvatice din intravilan și din extravilan, amenajarea cimitirelor în anul curent etc. În baza acestor criterii comisia a totalizat rezultatele și a desemnat învingătorii. Cele mai bune s-au dovedit a fi: primăria satului Mihăileni, primar dl Valerian Cecan, urmată de primăria satului Corlăteni, primar dl Anatolie Baciu și primăria comunei Recea, primar dl Valeriu Ghelan. În consecință autoritățile publice locale învingătoare au primit cadouri de preț, în special, mașini și utilaje de îngrijire și salubrizare a terenurilor. În fiecare primărie va fi instalat un panou de atenționare a populației să manifeste permanent atitudine de gospodar. Panourile au fost oferite de Aparatul președintelui raionului.
decembrie 2024 L Ma Mi J V S D 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 -