Ședința Grupului de Lucru Comun pentru amalgamarea voluntară Mihăileni – Ochiul Alb

Astăzi, 16 iulie 2026, la Primăria Ochiul Alb, a avut loc ședința Grupului de Lucru Comun constituit pentru procesul de amalgamare voluntară a satelor Mihăileni (r. Rîșcani) și Ochiul Alb (r. Drochia).

În cadrul ședinței au fost aprobate mai multe decizii importante pentru continuarea procesului:

✅ A fost examinată, ajustată și aprobată Viziunea finală de dezvoltare a viitoarei unități administrativ-teritoriale amalgamate, elaborată în baza consultărilor publice, a chestionarelor completate de locuitori și a priorităților identificate de comunități.

✅ A fost aprobată solicitarea transferului cu destinație specială pentru susținerea activităților necesare desfășurării procesului de amalgamare voluntară.

✅ A fost aprobat proiectul deciziei privind amalgamarea voluntară, urmând ca acesta să fie publicat și supus consultărilor publice, astfel încât cetățenii să poată veni cu propuneri și recomandări înainte de examinarea și adoptarea lui de către consiliile locale.

Toate hotărârile au fost adoptate în unanimitate de membrii Grupului de Lucru Comun.

Mulțumim tuturor membrilor grupului și reprezentanților instituțiilor implicate pentru participare și implicare în acest proces important pentru dezvoltarea comunităților noastre.

Acest articol a fost publicat în Noutăți. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.