Locuitorii din Mihăileni, dar și cei din împrejurimi, se vor bucura de evenimente în aer liber datorită teatrului de vară construit recent.
Scena de vară, și-a găsit locul deplin în parcul de odihnă și agrement. Proiectul a fost elaborat de către un băștinaș din Mihăileni, stabilit în mun. Bălți, Domnul arhitect Anatolie Cecan, suma proiectării reprezentând 14000 MDL.
Lucrările de construcție s-au finalizat după o durată de 2 ani. Suma investită constituie 420700 MDL, bani alocați din bugetul primăriei.
Toate activitățile planificate au fost efectuate în conformitate cu proiectul de execuție, iar antreprenorul, ”Drostal” SRL din or. Drochia, a dat asigurări că toate lucrările sunt executate conform normelor de construcție și în termenii stabiliți.