Eugeniu Coșeriu a devenit Legendă încă în timpul vieții sale. A fost Marele Filosof al limbajului uman și Marele Lingvist al contemporaneității.
Stelian Dumistrăcel spunea: „În lingvistica modernă unul dintre cele mai importante nume ce s-a impus în ceea ce privește teoria limbii, orizontul investigațiilor, originalitatea gândirii și prin impactul decesiv al operei asupra cercetării contemporane, este acela al Domnului Profesor Eugeniu Coșeriu.”
Iorgu Iordan îl considera „cel mai erudit lingvist contemporan”, iar Hans Helmut Christmann l-a definit drept „un gigant al cugetării lingvistice”. Profesorul său ieșan Dumitru Găzdaru a remarcat în una din întâlnirile sale coșeriene, că „Un lingvist ca Eugeniu Coșeriu se naște odată la 100 de ani și trăim sentimentul adevăratului privilegiu de a fi contemporanii acestui moment din evoluția lingvistică.”
Chiar și niponii cei proverbiali zgârciți în aprecieri, după cum îi caracteriza N. Matcaș, l-au apreciat înalt, prin spusele acad. nipon Tocachi Camei: „Profesorul Eugeniu Coșeriu este lingvistul sec. al XXI-lea.”
Eugeniu Coșeriu s-a născut la 27 iulie 1921 în comuna Mihăileni, plasa Rîșcani, județul Bălți, România, în familia lui Ion și a Zinaidei Coșeriu.
Anul acesta, 2026, se împlinesc 105 de ani de la nașterea savantului.
După școala natală din sat și-a continuat studiile la liceul din Bălți, apoi primul an de facultate la Iași, după care urmează studiile la Roma și Milano, cu două doctorate, în filologie și în filozofie. După terminarea studiilor este numit Director al Institutului de Lingvistică din Montevideo, Uruguay, iar în 1951 întemeiază Școala de Lingvistică din Montevideo.
A predat prelegeri de catedră în întreaga lume: Europa, America, Japonia. După cum spunea chiar marele Coșeriu avea o programare anticipată pentru doi ani înainte.
Opera sa de peste 50 de volume a fost scrisă direct sau tradusă în principalele limbi de circulație: engleză, franceză, germană, spaniolă, filandeză, coreeană, bulgară, italiană, rusă, japoneză etc. Cunoștea circa 50 de limbi. (Eugenia Bojoga). Este DHC a peste 50 de Universități și Academii din lume. Este în vârful piramidei pe plan mondial, recunoscut ca cel mai mare lingvist de pe mapamond. (E. Bojoga)
A fost Președintele Societății Internaționale de Lingvistică Romanică, Președinte al Asociației de Limbi Moderne de la Londra, membru de onoare al Cercului Lingvistic de la Praga și New York.
Johannes Kabatek, director la arhiva „Eugeniu Coșeriu” din Tubingen, l-a caracterizat succint pe Marele Profesor cu trei termeni: memorie, logică, și putere de muncă. „Nu-i exclus, spunea Kabatek, să existe persoane cu o memorie asemănătoare cu cea a lui Coșeriu sau persoane capabile să gândească la fel ca el sau chiar cu o capacitate de muncă similară. Însă e destul de rar să întâlnești pe cineva care să prezinte toate aceste trei dimensiuni simultan. Or, tocmai aceasta a și făcut din Coșeriu ceva special, ceva extraordinar, care a avut un mare impact în domeniul științei…”
Datorită Măriei Sale localitatea Mihăileni din Rîșcani a fost pronunțată în zeci de limbi ale globului ca baștina ce a născut un Om, lingvist de talie mondială.
Ne dor plăcut acele cuvinte consemnate de jurnalistul Zabulica, într-un interviu cu savantul Coșeriu care a remarcat („Basarabia”, 1966): „Eu n-am plecat niciodată din Mihăileni, ci m-am ridicat de-asupra lor, ca să spun lumii că vin din Mihăileni.” Anume aceste cuvinte sunt încrustate astăzi pe bustul Marelui Eugeniu Coșeriu din Mihăileni.
Ne-a binecuvântat destinul să-l cunoaștem.
Câtă dragoste am citit în privirea Domniei Sale reîntors în 1998 (a doua vizită în Basarabia (prima vizită – 1992)) și în 2001. Era o dragoste sinceră de sat, de locurile unde a copilărit, de locurile care i-au fost început întru tot ce va dobândi mai apoi. Licărea în priviri cumințenia unui copil pornit de pe prispa casei părintești care avea cumsecădenia de acasă purtată în valiză prin lumea mare. Cumsecădenie răsădită în suflet din privirea mamei și povața tatei. Mai întâi de toate aici, la Mihăileni, a așteptat primele cărărușe de primăvară, primele firicele de iarbă. Anume aici, la Mihăileni, a avut acea sunceră bucurie copilărească pentru primii fulgi de nea. Și tot de aici, de la Mihăileni, îi vine ideea de a-i învăța carte pe nemți. Idee mult prea îndrăzneață pentru un copil. Eugeniu Coșeriu scria pe când era în clasa a VI, pe caiete groase, niște titluri foarte pretențioase, ca de exemplu: „Istoria limbii și a poporului român de E. Coșeriu, prof. la Universitatea din Heidelberg”. Ca mai apoi, prin timp aceste vise să devină realitate.
Povestea chiar Coșeriu în 2001: „După o Conferință de la Heidelberg despe Teoria Coșeriană, filosoful și filologul Ștefan Teodorescu, m-a întrebat de unde am atâtea idei? I-am răspuns: „Probabil din Italia, acolo am studiat.” Dar Teodorescu mi-a reproșat: „Ei da, din Italia?! Substanța o aveți de acasă!”.
Munca și râvna permanentă au stat la baza acestei performanțe, l-a ajutat mult intelegența și talentul pa care le avea de la natură. Probabil că și-a cântărit bine forțele pentru a ajunge la această idee, pentru că nu în zădar Roman Mândâcanu, primul lui profesor, observase că este capabil să însușească materia anuală într-o săptămână. A intuit foarte bine destinul unui viitor savant încă de pe atunci, de pe băncile școlii din sat, ca într-o bună zi să-i spună soției: „Știi, Irino, în satul nostru crește un Munte!”.
Roman Mândâcanu a fost tatăl marelui lingvist basarabean Valentin Mândâcanu, care este născut și el în aceeași zi cu Coșeriu, pe 27 iulie, doar că în 1930. Valentin a copilărit împreună Eugen, au trăit în vecinătate. Eugen venea des la domnul profesor Roman Mândâcanu, care-l punea drept exemplu pentru Valentin.
Ca astăzi îl văd pe cărările Mihăileniului în 1998.
A colindat cărările copilăriei pe jos. Avea niște pantofi de birou, ce purtau amprenta unui lux european. M-am uitat și mi-a apărut înaintea ochilor anul 1940 când, desculț, plecase de acasă, după spusele lui Gheorghe Mândâcanu, profesor de biologie și chimie. Opincuțele i le mâncase câinele vecinului în ajun de pe prag. Plecase cu o traistă țesută din păretar, cu câteva cărți în ea.
A plecat desculț de acasă, însă reveni cu posibilitatea de a-și cumpăra cei mai de preț pantofi din lume, e o ambiție moldovenească.
A voit să-și cunoască rădăcinile și să-și întregească sufletul, pentru a se ști împlinit. A plecat pentru a se întoarce, s-a întors pentru a rămâne.
A rămâne în amintirea acelor puști care au avut norocul și fericirea de a-l cunoaște, ca apoi, departe în timp să se audå povestindu-se la gura sobei o poveste adevărată despre un Făt-Frumos, îndrăgostit o viață de Măria Sa Cartea.
S-a întors și pentru a-și întreba bătrânul nuc cum a mai dus-o fără el. L-a mângâiat cu obrazul și l-a sărutat cu lacrima. A tăcut sfătos, îndelung lipit de tulpina nucului, de parcă-și cerea iertare de atâta amar de singurătate. Vorbea lăcrămând cu privirea mamei rămasă în amintiri.
O carte se închide în tăcere,
O streașină tot plânge ne-ncetat,
Căci a murit de dor și de durere
Un Munte ce-a crescut la noi în sat.
P.S. „A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic e o absurditate și o utopie; și din punct de vedere politic, e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid etnico-cultural.” Eugeniu Coșeriu
Angela MÂNDÂCANU
