Încă un pas spre lansarea serviciului de gestionare a deșeurilor în localitățile Mihăileni și Ochiul Alb

În rezultatul licitației privind achiziționarea PUBELELOR destinate colectării deșeurilor nepericuloase menajere și evaluarea criteriilor solicitate, SRL TORECO, mun. Chișinău, a adjudecat cu cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic contractul de achiziție a 1008 pubele de 120 litri și saci eco pentru deșeuri, care au fost procurate cu suportul Proiectului ”MĂ IMPLIC”.

Pubelele au fost livrate la Mihăileni și urmează a fi preluate în gestionare de către ÎM Mihăileni Service, pentru a fi repartizate gospodăriilor din s. Mihăileni și s. Ochiul Alb.

Primăria Mihăileni, în parteneriat cu Primăria Ochiul Alb, Echipa de Inițiativă Comunitară, împreună cu cetățenii din aceste sate, depun eforturi comune pentru a crea serviciul comunal de gestionare a deșeurilor solide, cu suportul proiectului „MĂ IMPLIC”.

Conform acordului semnat cu Proiectul „MĂ IMPLIC” pe 28 ianuarie 2021, am primit servicii de consultanță și consolidare a capacităților, iar finanțarea care urmează (maximum 65.000 CHF-1200000 MDL) va contribui la crearea Serviciului de gospodărie comunală privind managementul deșeurilor solide, precum și să dezvolte pe termen lung abordări pentru a menține această infrastructură într-o formă bună și prestarea unor servicii de calitate, transparente și accesibile tuturor cetățenilor.

#maImplic#skatConsulting#solidwastemanagement#civicengagement

Skat Consulting Ltd.

Swiss Cooperation in Moldova

Primăria Mihăileni

Primaria Ochiul Alb

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

AVIZ

Primăria Mihăileni, r-l Rîşcani anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de director a Instituției de Educație Timpurie Mihăileni (grădinița de copii).

Condiţiile de participare la concurs:

  1. Deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. Studii superioare universitare și studii superioare de master sau echivalente;
  3. Deține o experiență profesională de cel puțin 3 ani într-o funcție de conducere sau în activitate didactică;
  4. La data expirării termenului de depunere a dosarelor, nu a împlinit vârsta de 65 ani;
  5. Cunoașterea limbii române;
  6. Este declarată aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției;
  7. Nu are antecedente penale;
  8. Nu a fost concediată în ultimii 5 ani în temeiul art.86 alin.(1) lit. g) -r) sau destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, în temeiul unui act incontestabil;
  9. Nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere

     Candidații pentru ocuparea funcției de director al instituției de învățământ depun personal sau prin reprezentant (la sediul primăriei), prin poștă sau prin e-mail, în termen de 30 zile calendaristice din ziua publicării anunțului

Dosarul de concurs cuprinde următoarele acte obligatorii:

  1. Cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr.1 la regulamentul concursului;
  2. Copia actului de identitate;
  3. Copia/copiile actului/actelor de studii;
  4. Copiile actelor care atestă vechimea în activitatea managerială didactică a candidatului;
  5. Curriculum Vitae, al cărei model este specificat în anexa nr.2 a regulamentului de concurs;
  6. Certificatul medical eliberat de medicul de familie ce atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere al sănătății pentru exercitarea funcției;
  7. Cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere.
  8. Declarația pe proprie răspundere privind prezentarea, la data interviului, a proiectului planului de dezvoltare al instituției pentru cinci ani;
  9. Declarația pe propria răspundere că persoana nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere și că are o reputație ireproșabilă în sensul prevederilor pct.14, sbpct.11) din prezentul Regulament.

     În cererea de participare la concurs se indică şi lista actelor depuse, cu numerotarea fiecărei file.

     Bibliografia concursului poate fi solicitată şi de la comisia de concurs.

      Dosarele se depun pînă la data de  16 noiembrie 2026 inclusiv, la secretarul comisiei.

Telefon de contact:  0256-76-2-38

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Respect și profundă recunoștință!

Din partea întregii comunități a satului Mihăileni, dorim să exprimăm sincera noastră recunoștință Domnului Octavian Taranov, medic urolog, cetățean de onoare al satului Mihăileni, care sâmbătă, 10 octombrie 2026, a consultat cu multă răbdare și dăruire 35 de pacienți, în cadrul consultațiilor gratuite organizate la Centrul de Sănătate Mihăileni.

Vă mulțumim din suflet, stimate Domnule Doctor, pentru dragostea față de baștina dumneavoastră și pentru grija sinceră pe care o purtați oamenilor din Mihăileni.

Prin profesionalismul, bunătatea și dăruirea cu care reveniți an de an acasă, aduceți alinare, speranță și un exemplu demn de urmat pentru întreaga comunitate.

Suntem mândri de Dumneavoastră, Domnule Octavian!

Vă dorim multă sănătate, putere și multe realizări frumoase în continuare!

Cu respect și recunoștință,

Băștinașii din Mihăileni♥

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Invitație la HORA SATULUI de hramul s. Mihăileni!

Stimați locuitori și oaspeți ai satului Mihăileni!

Cu prilejul Hramului localității Mihăileni, Primăria satului Mihăileni vă invită cu drag, pe data de 14 octombrie, în Parcul de odihnă și agrement, pentru a petrece împreună o zi de sărbătoare.

Începând cu ora 10:00, în parc vor fi organizate distracții pentru copii. Seara, între orele 17:00-22:00, vă așteptăm la joc, muzică și voie bună.

Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună Hramul satului Mihăileni

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Mult stimați mihăilenari!

Vă aducem la cunoștință că sâmbătă, 10 OCTOMBRIE 2026, de la ora 09:00, în incinta Centrului de Sănătate Mihăileni, vor avea loc consultații GRATUITE oferite de către băștinașul nostru drag, Dl. OCTAVIAN TARANOV – medic urolog, cetățean de onoare al satului Mihăileni.

🔹 Pentru consultație, este necesar:

Bărbați 50+: Ultrasonografie rinichi și prostată, test PSA, analiza generală a urinei;

Femei: Ultrasonografie organe bazin mic, analiza generală a urinei.

📞 Programările se fac la numărul: 0256 76 203.

👉 Consultațiile se vor efectua pe baza rezultatelor analizelor prezentate și sunt 100% GRATUITE. Dl. Doctor va primi până la ultimul pacient înregistrat.

MENȚIONĂM – consultațiile se oferă exclusiv locuitorilor satului Mihăileni.

🌿 Reamintim că Dl. Octavian Taranov revine an de an în satul de baștină, oferind cu dragoste și dăruire consultații gratuite consătenilor săi.

🙏 Vă mulțumim, Domnule Doctor, pentru grija și respectul față de oamenii din Mihăileni!

❤️ Suntem mândri de băștinașii noștri!

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Stimați profesori și educatori,

Cu prilejul zilei profesionale, Primăria satului Mihăileni vă adresează sincere felicitări și mulțumiri pentru răbdarea, grija și dăruirea cu care îndrumați copiii noștri.

Prin munca dumneavoastră, le oferiți cunoștințe, încredere și curaj pentru viitor. Vă dorim sănătate, bucurii, putere de muncă și cât mai multe împliniri alături de elevi!

Cu respect și recunoștință, îi felicităm și pe profesorii și educatorii aflați la pensie, care au îndrumat generații de copii și au lăsat amintiri frumoase în sufletele lor.

Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru comunitatea

noastră!♥

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Stimați seniori ai satului Mihăileni!

Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Mihăileni vă adresează sincere felicitări și urări de sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi.

Vă mulțumim pentru munca de o viață, pentru grija cu care ați crescut generații și pentru tot ce ați făcut pentru satul nostru. Experiența, înțelepciunea și povețele dumneavoastră sunt o comoară pentru întreaga comunitate.

Vă dorim să aveți parte de respect, sprijin și căldură în fiecare zi, iar copiii și nepoții să vă fie mereu aproape.

La mulți ani, cu sănătate și zile senine!

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Ședința extraordinară a Consiliului sătesc Mihăileni

Primăria satului Mihăileni informează că, pe 22 septembrie 2026, la ora 13:15, în sala de ședințe a primăriei, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului sătesc Mihăileni.

Ordinea de zi este prezentată în dispoziția anexată.

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

STOP DROGURI! Protejează-ți comunitatea!

Ai observat ceva suspect în comunitatea ta? Nu rămâne indiferent!

📢 Raportează 100% ANONIM cazurile suspecte de consum sau distribuire a drogurilor.

🔒 Confidențialitatea este garantată.

📵 Nu sunt solicitate date personale sau numărul de telefon.

📱 Scanează codul QR din imagine sau accesează platforma STOP-DROG și contribuie la siguranța comunității.

Un simplu gest poate salva o viață. Implică-te!

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

ÎNSCRIERI LA CERCUL DE DANS!

Casa de Cultură Mihăileni invită copiii de la 8 ani să descopere frumusețea dansurilor populare și tradiționale. 🇲🇩

✨ Învățăm dansuri frumoase

🤝 Ne facem prieteni noi

🎭 Participăm la spectacole și festivaluri

❤️ Dezvoltăm încrederea, disciplina și spiritul de echipă

📅 Marți și joi

⏰ Ora 15:00

📍 Casa de Cultură Mihăileni

Vino să dansezi, să te distrezi și să păstrezi vie tradiția! ❤️

Pentru detalii și înscrieri, vă așteptăm la Casa de Cultură Mihăileni!

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

APEL PENTRU FEMEILE DIN MIHĂILENI ȘI OCHIUL ALB termen de aplicare extins până la 3 septembrie 2026!

Ești femeie și ai o activitate economică pe care o desfășori acasă, la nivel de gospodărie, dar afacerea nu este înregistrată?

De exemplu:

🌱 crești legume sau fructe

🐝 ai albine

🐄 crești animale

🥫 prepari produse alimentare

🧵 coși, brodezi sau faci lucrări handmade

🎨 creezi obiecte decorative sau artizanale

sau desfășori o altă activitate care îți aduce venit.

👉 Poți fi eligibilă pentru programul de suport destinat femeilor cu activitate economică la nivel de gospodărie casnică.

Programul oferă bunuri, echipamente și servicii, nu bani în numerar, în valoare de până la 6.000 USD. Este necesară o contribuție proprie de minimum 5%.

Sprijinul poate fi folosit pentru soluții care ajută gospodăria să economisească energie, să folosească energie regenerabilă, să se adapteze la schimbările climatice și să dezvolte o activitate economică durabilă.

Dacă ai o activitate pe care o faci acasă și vrei să o dezvolți, merită să te informezi și să aplici!

📩 Pentru informații și ajutor la pregătirea dosarului, adresați-vă la nr. de tel 060164708, sau la sediul Primăriei Mihăileni.

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

Cu prilejul Zilei Limbii Române, Primăria satului Mihăileni adresează tuturor locuitorilor comunității cele mai sincere felicitări!

Limba română este parte din identitatea, cultura și istoria noastră. Este limba în care ne spunem poveștile, ne păstrăm tradițiile și transmitem valorile de la o generație la alta.

Să o vorbim cu mândrie, să o respectăm și să o păstrăm vie, frumoasă și curată! ❤️

La mulți ani, limba română! La mulți ani tuturor celor care o iubesc și o prețuiesc!

Cu respect,

Primăria satului Mihăileni

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

APEL CĂTRE PROPRIETARII DE CÂINI DIN SATUL MIHĂILENI

👨‍👩‍👧‍👦 În ultima perioadă, mai mulți părinți din satul Mihăileni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la câinii lăsați liberi pe străzi și în locurile publice.

Copiii merg la școală, se joacă, merg cu bicicleta sau se deplasează prin sat, iar întâlnirea cu un câine liber poate provoca teamă și, în unele situații, poate reprezenta un adevărat pericol.

🏛️ Primăria satului Mihăileni se alătură acestui apel și solicită tuturor proprietarilor să manifeste responsabilitate și să își supravegheze animalele.

Vă reamintim că, potrivit Regulilor de întreținere a animalelor și păsărilor în proprietate privată a gospodăriilor din aria satului Mihăileni, proprietarii au obligația de a asigura întreținerea și supravegherea corespunzătoare a animalelor.

⚠️ Totodată, conform art. 158 din Codul contravențional al Republicii Moldova, încălcarea regulilor privind întreținerea sau plimbarea câinilor poate fi sancționată cu avertisment sau amendă de la 6 la 12 unități convenționale.

🙏 Facem apel la responsabilitatea și înțelegerea fiecărui proprietar:

🐾 Nu lăsați câinii să circule liberi pe străzi.

🐾 Asigurați-vă că aceștia nu pot ieși nesupravegheați din gospodărie.

🐾 La plimbare, țineți câinii în lesă.

🐾 Nu așteptați să se producă un incident pentru a lua măsuri.

❤️ Siguranța copiilor și a tuturor locuitorilor este o responsabilitate comună.

Haideți să avem grijă unii de alții și să păstrăm satul Mihăileni un loc sigur pentru toți!

Primăria satului Mihăileni 🏡

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

CUPA PRIMARULUI GAL „RĂUTUL DE SUS” LA VOLEI

📅 30 august 2026

🕙 Ora 10:00

📍 Parcul de Odihnă și Agrement din Mihăileni

Iubitorii voleiului sunt invitați la o competiție sportivă plină de energie, fair-play și voie bună! 💪🏐

Vă așteptăm să formați echipe, să participați și să demonstrați că sportul unește comunitatea! 🤝💚

📢 Înscrierea echipelor participante:

📞 067 200 493 – domnul Iarmaliuc Vasile

🏆 Cupa Primarului GAL „Răutul de Sus” la volei – un eveniment pentru sport, comunitate și bună dispoziție!

Vă așteptăm cu drag la competiție! 🏐🎉

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

EcoLeaders a ajuns și la Mihăileni!

Ne bucurăm să anunțăm că 15 tineri din Mihăileni au participat la Școala de Vară „EcoLeaders – tineri pentru comunități durabile”. 🌱

În calitate de formatori au participat doamna Scutaru Olesea și elevul clasei a IX-a, Dodița Marin, care i-au ghidat pe tineri într-o experiență de învățare, descoperire și implicare.

Pe parcursul activităților, tinerii au discutat despre problemele de mediu din comunitatea noastră și au căutat împreună soluții simple și practice. ♻️

🌱 Au învățat despre:

protejarea mediului și a spațiilor verzi;

colectarea și reducerea deșeurilor;

economisirea apei și a energiei;

importanța energiei regenerabile;

reutilizarea și reciclarea;

implicarea tinerilor în viața comunității.

🔎 Tinerii au fost adevărați „eco-detectivi”, observând problemele din jurul lor și venind cu idei pentru o Mihăileni mai curată, mai verde și mai rezilientă.

💚 Activitățile au fost și despre comunicare, lucru în echipă, creativitate și, cel mai important, despre curajul de a spune: „Și eu pot contribui la schimbare!”

👏 Felicitări celor 17 tineri din Mihăileni pentru implicare, curiozitate și ideile frumoase!

Mulțumim doamnei Scutaru Olesea și elevului Dodița Marin pentru implicare și pentru energia transmisă participanților! 🌿

🙏 Mulțumiri speciale și Asociației de Băștinași „Mihăilenarii de Pretutindeni”, administrator Cristian Ion, pentru organizarea și buna desfășurare a acestor activități.

Școala de Vară este organizată de UNDP Moldova, în parteneriat cu Alianța Asociațiilor de Băștinași din Moldova, în cadrul proiectului „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor”, implementat cu sprijinul Suediei și Norvegiei.

🌍 EcoLeaders – Fiți schimbarea!

Reduceți. Refolosiți. Reciclați. Implicați-vă! 💚

În categoria Noutăți | Lasă un comentariu

INVITAȚIE LA FOCUS-GRUP

Primăria satului Mihăileni invită locuitorii comunității la un focus-grup privind Planul de Acțiuni pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC).

📅 Data: 20 august 2026

🕑 Ora: 14:00

📍 Locul: Sala de ședințe a Primăriei Mihăileni

În cadrul întâlnirii vom discuta despre măsurile propuse în PAEDC, vom asculta opiniile și sugestiile cetățenilor și vom identifica împreună soluții pentru dezvoltarea unei comunități mai durabile și mai reziliente.

👥 Sunt invitați să participe: tineri, persoane în etate, antreprenori, agricultori, persoane vulnerabile, reprezentanți ai instituțiilor publice, consilieri locali, reprezentanți ai societății civile și toți cetățenii interesați.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor”, finanțat de PNUD Moldova.

💬 Opinia fiecărui cetățean contează! Vă așteptăm să discutăm împreună despre viitorul comunității noastre.

Aveți posibilitatea de a consulta Planul de Acțiuni pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC) aici:

https://drive.google.com/file/d/1EiHIDHoi-6s-SZRXqCUY6dbxeGbLTbjc/view?usp=sharing&fbclid=IwY2xjawU5rNRleHRuA2FlbQIxMQBwZG9mAXNydGMGYXBwX2lkEDIyMjAzOTE3ODgyMDA4OTIAAR4hCCxA1yzk8Gtr4aOHKrpygDrkGUgcsY8-swBRVgFXxFwgovDfspo3-EFfmA_aem_m1H1dk7uTm4khjKBC6bItA
În categoria Noutăți | Lasă un comentariu