Scurt istoric

ISTORIA    SATULUI

Satul Mihăileni este situat pe două dealuri destul de pieptișe în lungul alhiei râușorului Ochiul-Alb. Perimetrul moșiei satului se întinde pe o distanță  de 39 km 388 m, cuprinzând în suprafața totală 6091 ha de pamânt arabil, imașuri, terenuri povârnite, care nu sânt folosite în scopuri agricole. Pe moșia satului mai sânt lacuri artificiale cu oglinzile apei destul de mari. Are hotare  comune cu moșiile Știubeeni, Ciubara, Baraboi, Ochiul-Alb, Ramazan, Rîșcani și Vasileuți. Pe aceste locuri au fost descoperite obiecte de piatră,  ceea ce ne dă temei să afirmăm, că aici au trăit oameni încă în epoca de piatră.

Tot pe locurile satului Mihăileni au fost descoperite statuete ale zeitei Fertilității,  și Feminității, fapt ce denotă perioada culturii Tripoliene – cultura arheologica din epoca neoliticului.

Vorbind într-un limbaj mai simplu aceasta înseamnă o distanță de timp de peste 3600 de ani i.e.n. sau 5600 până în zilele noastre. O statueta la fel acestei zeițe se pastrează și într-un muzeu de mare prestigiu din Iași, descoperită în localitatea Cucuteni din județul Iași. Cultura tripoliană se caracterizează prin obiecte de ceramică pictate cu motive geometrice, figurină antropo și zoomorfe de lut, unele de piatră și os .

Cele mai vechi așezări cunoscute de pe vatra satului Mihăileni au fost șase, însa cele ce prezintă un mai mare interes istoric sânt la  Rusca și moștenirea Curcovo.

Urmărind cronologia istorică a acestor așezări se poate deduce că ele au luat ființă pe la sfârșitul sec. XXVII. Legende, povestiri referitoare la înființarea și dispariția acestor asezări sau mai păstrat și până acum, transmise din tată în fiu, vin memoria veteranilor noștri bătrâni.

La Rusca, accidental fără cercetări arheologice organizate în scopuri științifice au fost       descoperite vestigii, care mărturisesc vechea așezare omenească: cărămida arsă, cioburi de oale de lut, oase etc.

O altă asezare ce prezintă interes istoric este mănăstirea Curcovo. Pina la noi n-a ajuns nimic din clădirile mănăstirii.

Conform celor mai vechi informații privind formarea satului Mihăileni, primul locuitor ale acestei așezari ar fi fost Ion Samson, venit de prin părțile Gălășenilor. De acolo, luîndu-și turmele de cele câteva sute de mioare și s-a stabilit cu întreaga sa familie pe moșia satului Mihăileni, care aparținea pe atunci domnitorului Moldovei Ion Sturza. Și pâna astăzi una din mahalalele  satului poartă numele mahalaua gălășenilor.

Urmași de ai lor au mai purtat numele de familie: Galașanu, Samson, Scutaru. Aici în această mahala se așezau mai târziu cu traiul și locuitori de prin părțile Rîșcanilor. Mai târziu s-au format  mahalaua brînzenilor – cu locuitori veniți din satul Mărculești, mahalaua mustețenilor – cu locuitori din satele Musteața, Scăieni, Ghizdita precum și din Ciubara. Mahalaua zăicănenilor – cu locuitori din satele Zăicani și Șapte-Bani.

Referindu-ne din nou  la  sursele  istorice, privind  fondarea  satului  – dateaza  din  12 decembrie  1646 –  document  care  ne pune  în tema  că la  acea data ,,locuitori  din  satul  Mihăileni au participat  la  un proces  de  judecată  la  Iași din  cauza  hotarelor  moșielor.’’
În  calitate  de  localitate de   acum stabilizată  ne mai  amintește  și un alt  document autentic. Este  vorba  de ,,Recensământul  lui Ghica Vodă’’ în  care  satul Mihăileni  apare  sub  o altă  numire – se vede anterioară  celei de astăzi  – Salcieni ceea  ce e aproximativ Mihăileni.

Din  acel  document  de recensământ  mai  aflăm că erau înregistrate 92  de gospodării,  în sat,  iar  12 gospodari  erau ale  unor  legionari de la munte, veniți din satul Burdujeni, ținutul Suceava [astazi Mihăileni, județul  Botoșani].

De  dincolo de Prut își  au  originea  de familii cum mai sânt și astăzi  Mihăileni – Ursu, Eșanu, Ciocanu, Lupașcu.

La 1837, de acum  dupa ce Basarabia fusese anexată, conform  păcii la București, la Rusia țaristă s-a făcut orânduirea administrativă a moșiei satului Mihăileni stabilindu-se hotarele ei.
Cu vre-o  două  decenii mai târziu boierul Leondar a făcut și un recensământ  mai calificat. Atunci  s-a  stabilit că la Mihăileni erau 187 de gospodării și 1333 locuitori. Peste 9 ani la 1870, a urmat un al doilea recensământ și s-a stabilit că numărul gospodăriilor  a crescut  aproape de două ori – erau  deja 350, dar nu se știe din ce cauză a  crescut  considerabil  numărul  locuitorilor, că la acea dată  fusese   înregistrați  1261  locuitori.

 

Și  s-a mai  îregistrat o scădere a numărului populației. Dacă la recensământul  din 1910  se  înregistrau în sat 637 gospodării, la cel din 1923-781 gospodării, în anul 1910   se înregistrase 2663 locuitori, iar în 1923 numărul  lor scazuse – erau 2616 locuitori.

Tot o pagină însemnată  din  istoria satului  este și anul 1870, când savantul rus Vasile  Docuceaev, renumit  pedagog, facând cercetări pe  pamânturile   care intrau în parametrii  moșiei  Mihăilenilor  a ajuns la concluzia, că solurile Moldovei sânt cele  mai fertile din câte a cunoscut el .

Primul cărturar cu studii superioare a fost Tudor  Musteață, a fost  membru al Dumei  de  Stat al Rusiei, a participat la  evenimentele de la 1917. După cum atestează  documentele primul  primar al satului a fost Simion Spătaru. Cam acestea ar fi informațiile adunate din trecutul  îndepărtat al satului Mihăileni.

Mai  amănunțit e cunoscută istoria lui după 1949 încoace. În baza celor 4 mahalale principale s-au format  4 colhozuri –  gospodării collective. În mahalaua brînzenilor  s-a format colhozul ,,Molodaia Gvardia’’ și l-au ales președinte  pe Andrei Spînu, în mahalaua   zăicanenilor s-a format colhozul ,,Moldova Socialistă’’ în frunte cu Dumitru  Galașanu. Al  treilea  colhoz ,,Pravda’’ s-a  format în mahalaua mustețenilor – președinte  fiind ales  Petru  Rusu, iar mahalaua gălășenilor și-au numit gospodăria  colectivă Țăranul Sovetic’’ alergându-l președinte  pe Nicolai  Ciobanu. În anul 1952 toate cele patru gospodării s-au comasat într-un  singur colhoz cu numele lui Malencov, care  mai târziu în anul 1957  i-a fost  preschimbată  denumirea în ,,Biruitorul’’. Președinte a fost  ales  Vasile  Musteață. În  1970  colhozul dispunea de 4870 hectare de pamânt  arabil, 94  unități  tehnice și 40 de camioane. În 1973 venitul zilnic al  gospodăriei  de la toate  sectoarele  de producere era de 15700 ruble.  În 1883  a fost încheiată construcția din piatră și  sfințită biserica ,,Acoperământul Maicii Domnului’’. În 1891 a fost dată în exploatare clădirea  școlii elementare  de scris  și citit.  În 1955 s-a încheiat  radificarea satului. De atunci dezvoltarea social – culturală  a satului a cunoscut ritmuri  mai accelerate. În anul 1961 a fost dat în exploatare  sediul  cârmuirii  gospodariei, moara și oloinița.
În anul 1963 și-a deschis ușile  în fața locuitorilor  satului Casa de Cultura.

În 1965 a fost deschisă casa de  deservire socială, în 1966 – s-a încheiat electrificarea satului, a fost  pus Monumentul  eroilor  cîzuți  pe front.

În a. 1980 a fost pus în folosință un modern centru comercial, în 1977 a fost pus  în folosință  noua  clădire a școlii  pentru 640 elevi, în  1984 profilactoriu ,,Salvia’’.

Toate aceste  realizări s-au facut sub conducerea a mai  multor președinți ai gospodăriei –  ca Ion Baziliuc, Ion  Popovici, Ion Dodița, Andrei Vrabie , Vladimir Chirilă și ații.